17.10.2013
Kosovo » Agenția Balcani

Etleboro

Londra - Președintele kosovar, Atifete Jahjaga, a participat la întâlnirea membrilor Global Community Police Policy, organizată de ONU la Londra, cu privire la revizuirea cadrului strategic al misiunilor internaționale pentru menținerea păcii. Cu această ocazie, Președintele Jahjaga a vorbit despre rolul acestor misiuni, subliniind faptul că misiunile ONU au creat, în întreaga lume, o bază solidă pentru țările nou formate. Potrivit acesteia, misiunea internațională pentru menținerea păcii din Kosovo a asigurat formarea unor instituții complexe, durabile și de încredere. De asemenea, ea a adăugat că retragerea misiunilor internaționale la momentul nepotrivit, poate afecta dezvoltarea unor structuri menite să asigure bunăstarea cetățenilor, dar pe de altă parte, o menținere prea lungă a acestora pe teritoriul unei țări, poate afecta și încetini procesele naționale de democratizare. Președintele a subliniat, la final, că misiunile de pace din Kosovo trebuie să aibă nu doar o strategie de intervenție și de sprijin, dar și o strategie de retragere a acestora la momentul potrivit.