04.10.2013
Balcani » Agenția Balcani

Etleboro

Belgrad - Cel care va investi în construirea de noi centrale electrice, în stocarea gazelor naturale, în stații de transformare a gazelor și în surse energetice regenerabile în țările din sudul Europei, cu siguranță va câștiga mai mulți bani decât companiile care au investit deja în piețele dezvoltate, a declarat directorul general al companiei sârbești Nafta Industrija Srbije (NIS), Kirill Kravchenko, în cadrul unui interviu. Kravchenko a identificat o serie de avantaje în această regiune, pornind de la interconexiunile pentru gaz, electricitate și petrol, depozitele energetice, variate rafinării, precum și o piață liberă. ”În această regiune se pot găsi, toate într-un loc, numeroase posibilități de creștere a consumului energetic, alături de dezvoltarea infrastructurii energetice dincolo de capacitățile sale actuale, în avantajul noilor investitori”, a spus Kravchenko.

Întrebat despre participarea NIS la noi explorări de petrol și gaze în țările din regiune, Kravchenko a declarat că există în prezent mai multe proiecte pe rol, compania sa participând la trei proiecte de acest fel în România, două în Ungaria și unul în Bosnia și Herțegovina. De asemenea, NIS analizează posibilitatea unor activități simile în Muntenegru, dar mai întâi trebuie finalizate studiile menite să clarifice dacă aceste operațiuni pot fi profitabile.

Cu această ocazie, Kravchenko a negat informațiile potrivit cărora NIS ar fi interesată de cumpărarea unei participații în cadrul companiei energetice croate INA, ca urmare a recentelor conflicte dintre INA și MOL, negând, de asemenea, o măsură similară din partea Gazprom Neft. La final, Kravchenko a declarat că în Serbia vor trebui investite peste 5 miliarde de euro, ținând cont de proiectele energetice care trebuie implementate în următorii 7-10 ani, în timp ce pentru întreaga regiune va fi nevoie de 15 miliarde de euro în următorii 5 - 7 ani.